Am ales sa vorbesc astazi despre blandete pentru ca ne aflam in Post Crestin, iar blandetea este o virtute morala a unui bun crestin.
Traim intr-o societate concurențiala, unde oamenii sunt educati, inca de la varste fragede, sa fie competitivi, sa fie cei mai buni, sa se afirme. Intr-o astfel de lume, s-ar putea considera ca a fi bland este o dovada de slabiciune si nu este o cale de ales daca ne dorim succes si afirmare.
Blandetea este o virtute morala. Ne ajuta sa tinem in atentia noastra orice este deja prezent. Blandetea este, inainte de toate, o atitudine interioara, un mod de a fi.
Termenul grecesc pentru blandete era folosit cu referire la un cal salbatic care a fost pana la urma imblanzit. Desi calul a ramas la fel de puternic, el a fost dresat cu rabdare sa-si controleze puterea. In mod asemanator, noi oamenii suntem la fel cailor salbatici, iar prin manifestarea blandetii, invatam sa ne controlam tendintele imperfecte si sa pastram pacea in relatiile noastre.
Doctorul in stiinte Lavinia Ioana Udrea considera ca fiecare om are nevoie de blandete – o virtute morala ce exprima bunatate, caldura, prietenie si intelegere fata de tot ceea ce ne inconjoara. Nu este deloc simplu sa dobandim aceste calitati, insa blandetea se cultiva si nu trebuie niciodata confundata cu slabiciunea, indiferenta sau renuntarea la propriile valori sau principii.
Pe buna dreptate, considerand blandetea o virtute morala si o componenta de baza a smereniei, se spune ca Dumnezeu „invata-va pe cei blanzi caile Sale” (Psalmi 24,10) si insusi Iisus Hristos ne spune: „Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11,29).
In Predica de pe munte, Iisus Hristos ii fericeste pe cei blanzi: „Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul!” (Matei 5,5).
Stim faptul că Dumnezeu este iubire si „cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” (Ioan 4,16). Cum insa va ramane cineva „in iubire”, daca ii lipseste blandetea (in special fata de el insusi) si stapanesc in el cele impotriva ei, respectiv mania, ura si rautatea cea aducatoare de intunecime?
Atunci cand ii lipseste blandetea, omul este dominat de tulburare, incertitudine, dezordine interioara. Blandetea radiaza pace, lumina, bucurie, bunatate, seninatate si iubire. Este un filtru de calm, intelepciune si bune intentii. Apare ca o imbracaminte a inimii care trebuie permanent cautata si ne ajuta sa nu intram in panica, sa nu fim pesimisti, sa nu judecam si sa nu dramatizam.
Un om bland este calm, nu este negativ nici pesimist, nu dramatizeaza, ci este plin de speranta, pentru ca isi pune toata increderea in valorile sale morale, care sunt izvorul bucurie sale.
„A nu judeca este un act de inteligenta si blandete” ne spune Jon Kabat-Zinn in cartea Mindfulness pentru incepatori. Blandetea fiind de altfel o virtute foarte importanta in practica mindfulness.
Filosoful contemporan André Compte Sponville, considera ca blandetea „consta in curajul lipsit de violenta, in forta fara duritate, in iubirea fara agresivitate”. In opinia sa, blandetea se exprima in exterior, ca o stare de pace, aflata la antipodul insensibilitatii, razboiului, duritatii, al cruzimii, agresivitatii sau al violentei.
"Omul bland nu se cauta pe sine, nu domina, nu impune nimic nimanui. Nu are pretentii, nu joaca rolul victimei, nu vrea sa atraga atentia asupra sa." (mesagerulsfantulanton.com).
Alegeti sa fiti blanzi ca o floare care se deschide netematoare in fata privitorului ei. Blandetea inmoaie orice pizma!
Si pentru a cultiva blandetea, si ca teme de reflectie, ne putem folosi de urmatoarele intrebari:
- Consider blandetea o dovada de tarie de caracter sau de slabiciune?
- Ce ar insemna acum sa ma tratez pe mine insumi cu blandete?
- Daca ar fi sa raspund cu blandete, ce as spune / face acum?
- Ce consecinte voi suporta daca nu imi stapanesc firea impulsiva?
- Sunt atent frecvent la mine insumi pentru a-mi analiza comportamentele, gandurile si motivatiile?