In ultimii 2-3 ani mi-am tot adresat intrebarea „Cine sunt eu?”

Cine sunt eu dincolo de mastile pe care le port, de rolurile pe care le joc, de gandurile, emotiile, comportamentele si actiunile mele.

O intrebare dificila daca este sa o privesc prin perspectiva a tot ceea ce am studiat si am citit.

Jucam diferite roluri in viata noastra de zi cu zi, sot / sotie, tata / mama, angajat, prieten / prietena etc., roluri care ajung la un moment dat sa ne defineasca si sa ne identificam cu ele.

Dar in spatele acestor roluri, daca ma dezbrac de ele, cine sunt eu?

Daca imi pierd jobul, sau divortez (situatie prin care am trecut), sau alte situatii mai mult sau mai putin placute care intervin in viata, cine sunt EU acela ramas fara job, fara sot, in pozitia de iubita in care nu am mai fost poate de multi ani de zile…

V-ati gandit vreodata din perspectiva aceasta? Cine suntem noi daca toate aceste roluri inceteaza brusc sa existe?

Acel EU din intimitate, singur cu sinele lui propriu, dincolo de ego si de manifestarile lui, dincolo de numele meu si de personalitatea si imaginea de SINE pe care mi-am creat-o, in legatura directa cu umbrele mele, cu acceptarea profunda a faptului ca nu sunt nici gandurile, nici emotiile, nici comportamentele si nici actiunile mele, a faptului ca nu sunt aceea care mi s-a spus ca sunt… aceea sunt EU…

In intimitatea mea incetez sa mai fiu mama, sotie, economist, consilier, incetez sa mai joc toate aceste roluri si redevin EU.

Stiti teoria formelor fara fond a lui Titu Maiorescu:

,,Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si, prin urmare, vom zice: este mai bine sa nu facem o scoala deloc decât sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc decât sa o facem lipsita de arta frumoasa; mai bine sa nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decât sa le facem fara ca spiritul propriu de asociare sa se fi manifestat cu siguranta in persoanele ce o compun; mai bine sa nu facem deloc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru elaborate decât sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi“.

Poate sa para o comparatie neadecvata, insa ganditi-va la acest lucru… daca ne identificam permanent cu rolurile noastre, cu gandurile noastre, cu atasamentele si obiectele pe care le detinem, ignorand existenta acelui EU mult mai profound, cu totul diferit de toate aceste lucruri, acel EU observator al tuturor celor care exista… nu ramanem doar o forma fara fond???

Asa cum am spus si intr-un comentariu facut la un LiVE de pe GRUP, cea mai mare provocare pentru noi ca oameni, daca constientizam faptul ca drumul spre implinire porneste din interiorul nostru, este de a afla raspunsul la intrebarea „Cine sunt eu?”…

Vulnerabilizare, ascultare, sinceritate, asumarea umbrelor si responsabilitatii, atentie constienta catre sine, iertare, acceptare, integrare, invingerea sinelui fals (ego-ul), eliberarea de credinte limitative, inserarea constienta de noi obiceiuri… toti sunt pasi catre aflarea raspunsului la aceasta intrebare.

Pare dificil intr-adevar, dar este singura cale care ne va duce spre ceea ce numim fericire. Spre noi si pasiunile noastre. Spre Sinele nostru autentic. Spre implinirea menirii noastre aici. Spre Dharma si Sinele nostru Inalt.

POVESTEA ARBORELUI TRIST

A fost odata o gradina frumoasa, cu copaci si flori de tot felul, mere, portocale, trandafiri, flori, toate fericite si multumite.

In acea gradina era doar fericire, cu exceptia unui copac care era foarte trist. Bietul copac avea o problema: nu stia cine este! „Iti lipseste concentrarea”, i-a spus marul, „daca incerci cu adevarat, poti face mere delicioase. Uite cât de usor este ”. „Nu-l asculta” a intervenit tufa de trandafiri „uite ce frumosi suntem noi !”.

Arborele disperat a incercat tot ce i s-a sugerat, a incercat sa faca mere si sa infloreasca precum trandafirii, dar – esuând – la fiecare incercare s-a simtit din ce in ce mai frustrat.

Intr-o zi, o bufnita a sosit in gradina, era cea mai inteleapta dintre toate pasarile si, vazând disperarea copacului, a exclamat: „Nu iti face griji. Problema ta nu este atât de grava.”

Este la fel ca a multor oameni de pe pamânt! Iti voi da eu solutia: nu iti petrece viata fiind ceea ce altii vor .

Fii tu insuti !!!!

Cunoaste-te pe tine insuti si pentru a face acest lucru asculta vocea ta interioara ”.

Apoi bufnita a disparut. „Vocea mea interioara? Sa fiu eu insumi? Sa ma cunosc? ” copacul disperat gândea in sine, când deodata a inteles.

El si-a acoperit urechile, si-a deschis inima si si-a auzit vocea interioara spunându-i „Nu vei da niciodata mere pentru ca tu nu esti un mar si nu vei inflori in fiecare primavara pentru ca tu nu esti un trandafir.

Esti un Sequoia, iar destinul tau este sa cresti inalt si maiestuos. Esti aici pentru a oferi adapost pasarilor, umbra calatorilor, frumusete peisajului! Ai aceasta misiune! Urmareste-o!”.

La aceste cuvinte, copacul s-a simtit puternic si increzator si a intrerupt orice incercare de a deveni ceea ce altii asteptau de la el. In scurt timp si-a umplut spatiul si a devenit admirat si respectat de toti. Abia din acel moment gradina a devenit complet fericita.”

(Text preluat)

„Poate ca tu esti toate procesele tale psihice cu toate produsele lor, toate trasaturile tale derivate din valori, convingeri si atitudini, toate aspectele constiente, subconstiente sau inconstiente. Cat insa e al tau din toate acestea? Cat din eul tau dezvoltat in prezent reflecta ceea ce esti tu cu adevarat? Copacul rezulta din samanta, care se dezvolta daca samanta are apa, substante nutritive, lumina. Si esenta samantei se transforma intr-un copac. Dar copacul mai reflecta si proprietatile resurselor folosite, nu numai potentialul incapsulat intr-o samanta. Aceeasi afirmatie e valabila si pentru tine. Deci, cat din eul tau actual reflecta dezvoltarea a ceea ce esti si ai fost tot timpul in interiorul tau si cat din ceea ce au pus ceilalti in tine? Ma tem ca noi, oamenii, putem devia mai mult de la ceea ce suntem adanc in interiorul nostru, sub presiunea sau influenta altora, in comparatie cu un copac.” ~ Ioana Stancu

Cine sunt eu? … mai este inca de lucrat …

Intrebari pentru introspectie:

  • Ati fost nevoit sa renuntati vreodata la ceva? Cum ati resimtit experienta renuntarii? Ce anume blocaje ati intampinat?
  • Ati simtit vreodata ca exista ceva in dumneavoastra la care daca ati fi nevoiti sa renuntati, vi s-ar pierde insasi esenta? Identificati acest ceva si uitandu-va atent la el stabiliti in ce categorie se incadreaza – comportament, emotie, sentiment, credinta limitativa etc.
  • Stati cateva minute cu dumneavoastra si ganditi-va cine sunteti dincolo de toate rolurile pe care le aveti si care v-au creat imaginea de sine. Cum ati fi daca dintr-o data nu ati mai avea niciunul dintre aceste roluri? V-ati simti debusolat, gol, fara scop?
  • Identificati persoanele de care sunteti atasat si ganditi-va cum ati fi fara ele. Ce ati fi fara ele. Incercati sa vedeti daca sinele dumneavoastra ar ramane stabil si dincolo de experienta pierderii sau se manifesta codependente.

Who am I – meditatie ghidata; Eckhart Tolle

Puteti aplica si exercitiul numit Fereastra Johari

Puteti citi si despre Supravietuire versus Creatie