Traim niste vremuri, in care fara sa vrem, ne complacem intr-o relatie distorsionata cu timpul. Ne-am pierdut de-a lungul timului capacitatea de a folosi timpul in favoarea noastra, si cumva, ne lasam folositi de timp. Timpul nostru echivaleaza acum doar cu timpul liber, respectiv acel timp pe care nu il folosim muncind, sau facand treburi casnice sau de alta natura. Si ne intrebam frecvent, de ce oare acest timp liber tinde din ce in ce mai mult sa nu ne mai ajunga?! Retorica intrebarea adresata propriului sine!

 „… avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; avem autostrazi mai largi, dar minti mai inguste; cheltuim prea nessbuit, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar; vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des; ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile; am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata; am adaugat ani vietii si nu viata anilor; am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre; am invatat sa ne grabim, dar nu sa si asteptam…” ~ text atribuit lui Octavian Paler

Ma intreb in scris – poate doar pentru mine – oare cati dintre noi isi mai dedica timpul liber – cititului? Si ce mai citim? Si de ce o mai facem? Si va intreb din nou – voi oare de ce mai cititi?

Imi aduc aminte din propria-mi copilarie, cand eu insami, neghidata de nimeni, construisem o relatie de profunda prietenie, cu ele – cartile. Paginile lor ma plimbau prin toata lumea, capatam puteri fantastice si dincolo de imaginatie, ma jucam cu personajele, le vizualizam viitorul si le faceam scenarii de scapare, le aduceam in realitate si tot eu le trimiteam inapoi cand era ora de culcare … si ce placut era! Ce linistit dormeam! Si cat de frumos visam!

… Si cumva, toate acestea, ma transportau dincolo de o realitate a unei copilarii limitate. Cartile imi ofereau libertate si speranta, incredere si sprijin, imi erau prietenii pe care ma puteam baza oricand aveam nevoie. Si cumva timp dedicat lor aveam berechet.

Pentru mine a citi era echivalent cu a trai o multitudine de sentimente. Mai tarziu in timp, grijile si problemele trecerii catre adolescenta au generat o serie de emotii. Si imi gaseam refugiul si uneori chiar rezolvarea, culmea … citind. Am dus cu mine aceasta placere, placerea de a citi, mult in timp… pana cand cumva, mi s-a intamplat si mie, sa nu mai fiu capabila sa ma mai folosesc de timp. Sa ii dau puerea de a se folosi el de mine. Si m-am indepartat. Usor usor nici nu am mai realizat cum ele, prietenele mele cartile, au ramas neatinse.

De cand am inceput lucrul cu mine, cumva si pe fond de pandemie, lucrurile s-au mai linistit. Am realizat cat de important este timpul liber, si dincolo de el – timpul meu cu mine. Si ce pot face cel mai bine in timpul meu cu mine… decat sa ma intorc la citit!!!

Va mai aduceti aminte oare de Jules Verne, acel vizionar al timpului lui, si de Insula misterioasa? Sau de Copiii Capitanului Grant? Cat de pasionati eram sa calatorim cu Phileas Foog pentru a reusi sa facem Ocolul Pamantului in 80 de zile? Va mai aduceti aminte de La Medeleni a lui Ionel Teodoreanu? Si cum ne salta sufletul in adolescenta alaturi de Danut, Olguta si Monica? Sau poate vi-l amintiti pe Mark Twain povestind Aventurile lui Huckleberry Finn sau ale lui Tom Sawyer. Nu pot spune ce carte mi-a fost mai dragă, dar stiu clar ca un anume roman m-a doborat. Am incercat sa il citesc la diferite varste si niciodata nu am reusit sa il duc la bun sfarsit. „Aproape toate nefericirile vietii ne vin de la ideile gresite pe care le avem despre ceea ce ni se intampla. A cunoaste profund oamenii, a judeca in mod judicios evenimentele inseamna asadar a face un pas important spre fericire”, ne spune Stendhal, autorul celebrului roman Rosu si Negru. Pentru ca despre el vorbesc.

Dincolo de aspectele dezvoltarii personale, pentru ca nu toti ne aplecam spre acelasi tip de lectura, cititul formeaza o anume structura a intelectului, il provoaca si il imbogateste continuu. Cititul nu numai ca ne face mai culti, dar ne si largeste orizontul cunoasterii si ne dezvolta discernamantul si imaginatia. Citind invatam sa devenim mai toleranti si mai empatici, invatam sa comunicam si sa gandim liber. Pentru ca prin intermediul cartilor cunoastem lumea, Universul, si tot ceea ce a fost creat sau poar doar imaginat.

Si oare nu ati simti si voi faptul ca citind cumva suntem mai presus de timp? Nu ati observat oare, ca se pierde chiar notiunea de timp si uneori chiar de noi insine (de problemele noastre de zi cu zi)…

Si va intreb pe voi, cei care inca cititi, oare de ce mai cititi?

 „A citi inseamna a invata, a evada din lumea cotidiana si a calatori intr-o lume in care totul este posibil si nimic nu are limite” ~ Alina Nicolaescu.

Oare pentru ca putem afla informatii si lucruri noi? Sau pentru ca ne face pur si simplu placere? Citim pentru a intelege lumea in care traim? Sau citim pentru a putea visa? Citim pentru a invata lucruri? Sau citim pentru a invata a ne bucura?

  „Lectura inseamna a-ti intinde aripile si a zbura cu ajutorul unor fluturi de hartie si cerneala. A zbura deasupra taramurilor neumblate ale mintilor altora. Deasupra taramurilor literare create de altii sau chiar de noi insine se zboara cu diferite tipuri de aripi. In primul rand, sunt aripile cuvintelor. In al doilea rand, sunt aripile intelesului, sensului si semnificatiilor pe care autorul le-a ascuns in cuvinte. Apoi, avem aripile simbolurilor, ale moralei profunde cuprinse in textele pe care le citim. Ultimele aripi sunt insasi indefinibilul suflet care absoarbe in el ca un fel de sugativa tot ce se poate absorbi si varsa uneori acestea in creatie. Cititul este o calatorie miraculoasa.” ~ ne spune cu extrem de multa claritate Clara Jolobai, eleva in clasa a IX-a in aprilie 2017.

Se spune ca prin citit ne conectam intr-un mod special cu autorul. Indiferent daca autorul se regaseste sau nu printre cei vii. Se spune ca aceasta conectare ne ascute simturile si ne face mai atenti la tot ceea ce se intampla in sinele nostru.

Cartiile sunt propriile noastre masini ale timpului. Sunt pasapoartele noastre catre oricand si oriunde si uneori chiar catre nicaieri. In sensul cel mai bun posibil.

  „Nu numai ca nu am pierdut, prin carti, aderenta la realitate, dar s-a intamplat exact pe dos: am invatat sa inteleg realitatea, de fapt, realitatile, pana in cele mai neasteptate detalii, tocmai din carti. Cartile m-au pregatit pentru toate fetele realitatii, pentru toate fetele omului, cum n-ar fi putut sa o faca nimeni si nimic. (…) Fara carti as fi avut nevoie de sute de vieti ca sa cunosc viata in atatea variante. […] De aceea oamenii care traiesc intre carti sunt, in genere, mai toleranti decat ceilalti, mai intelepti, mai greu de manipulat. (…) Unde sunt carti e viata si din viata inveti sa citesti cartile.” ~ Ioana Parvulescu

Si va exprim acum motivatia pentru care eu m-am reintors la citit. Am vazut un citat, intamplator. Sincronicitati cum ne place noua sa le numim.

 „Citim carti pentru a afla cine suntem. Ce fac, ce gandesc si simt alti oameni, reali sau imaginari ... este un ghid esential pentru a intelege ce suntem noi insine si ce putem deveni.” ~ Ursula K.Le Guin.

Si va pun intrebarea… voi oare de ce mai cititi?