O situatie cu, care, ne confruntam majoritatea, indiferent ca suntem sau nu parinti, este separarea de sine, respectiv de acea parte din noi insine care stie sa admire si sa gaseasca bucurie, placere, chiar fascinatie in lucrurile mici, aparent neimportante.

Cautam bucurie in lucruri scumpe, achizitii mai mult sau mai putin importante, uitand ca bucuria provine din lucrurile cele mai mici si ca fericirea provine in primul rand din noi insine.

Asa cum foarte bine descrie Dr. Joe Dispenza in cartea Distruge-ti obiceiurile nocive, cand vorbeste despre separarea de noi insine, numita plictiseala sau gol, care sta la baza inclusiv a ceea ce numim „criza varstei de 40 de ani„, un moment de constienta brusca, cand realizam ca exteriorul a devenit mai important decat interiorul si nu mai găsim acel contact cu noi insine, cu cine suntem de fapt, cu acea latura creativa adormita in noi insine, cu ceea ce ne facea fericiti prin simpla locuire in noi insine. 

"Cumpara masini sport noi (obiect), inchiriaza o barca (alt obiect). Unii pleaca intr-o vacanta lunga (locuri). Altii se inscriu intr-un club nou ca sa intalneasca alti oameni si sa-si faca prieteni noi (oameni). Altii isi fac operatii estetice (trup). Multi isi redecoreaza sau isi reconstruiesc casa din temelii (dobandesc obiecte si traiesc intr-un mediu nou). Toate acestea sunt eforturi inutile de a face sau a incerca ceva nou, intreprinse ca sa se simta bine sau altfel. Emotional vorbind insa, noutatea odata trecuta, se trezesc intepeniti in aceeasi identitate. 

[...] Incercarea noastra de a scapa de acest gol sau de a fugi de orice emotie dureroasa este determinata de senzatia de disconfort pe care ne-o provoaca o eventuala confruntare. Asa ca in momentul in care senzatia incepe sa ne scape de sub control, cei mai multi dintre noi deschid televizorul, navigheaza pe internet, suna pe cineva sau trimit mesaje. [...] 

Toti acesti stimuli exteriori ne pot, cu siguranta, distrage de la senzatiile si sentimentele acelea nedorite dinauntru. Tehnologia are o mare capacitate de a ne distrage si de a ne crea o puternica dependenta."

Aceasta problema, respectiv separarea de sine, converge si in relatia parinte-copil uneori fara sa realizam, facandu-i pe cei mici sa renunte la asteptari, la entuziasmul simplului fapt ca se trezesc dimineata, ca sunt sanatosi, ca este soare afara, sau zapada, ca le-am gatit ceva bun, ca au parintii langa ei si timp sa il petreaca impreuna…

Am auzit urmatoarea afirmatie „Am tot ce imi doresc, ma plictisesc!„. Automat m-am gandit daca, prin a pune copiilor totul la dispozitie, prin a le face toate poftele, nu cumva i-am indepartat noi insine de bucuria lucrurilor marunte, de bucuria de a trai cu ei insisi, de a le lasa libera latura creativa si a nu le afecta stima de sine…

Si imi aduc aminte de o fetita, care avea o singura papusa numita Saracuta, si o fusta larga care se invartea ca rochia unei „printese”, cata bucurie avea sa isi imagineze roluri, jocuri, locuri, scene …

Si imi aduc aminte placerea cu care a descoperit cititul, atatea carti care o duceau in atatea locuri, pentru ca in realitatea ei avea mult prea putine lucruri, obiecte, dorinte satisfacute. Si cu toate acestea emana fericire.

Nu mai vad lucrurile acestea la noi sau la copii nostri… Si aud prea des cuvantul „plictiseala„, prea des cuvantul „gol„. Aud prea des „trebuie sa ma vad / vorbesc cu prietenii pentru că ma plictisesc acasa” (de fapt ma plictisesc de mine insumi si poate chiar de cei dragi mie pentru ca am uitat de fericirea interioara si caut permanent, scaparea si aparenta fericire, in exterior).

Nimeni nu va umple golul din noi insine daca nu invatam sa il umplem singuri. Intotdeauna va fi insuficient. Intotdeauna vom dori mai multa evadare. Mai multe lucruri. Mai multe persoane imprejur. 

"Unii se scufunda, in mod inconstient, din ce in ce mai adanc, in acest hau fara fund, facand uz de diferitele aspecte ale propriei vieti ca sa se tina ocupati - intr-un efort de a recrea senzatia initială simtita la prima experienta si care i-a ajutat sa evadeze. Devin prea stimulati, pentru a se putea simți altfel decat sunt cu adevarat. Dar, mai devreme sau mai tarziu, toti isi dau seama ca au nevoie de o cantitate din ce in ce mai mare din acelasi lucru ca sa se simta mai bine. Totul se transforma intr-o cautare devoratoare a placerii si a cailor de evitare cu orice pret a durerii (a golului) - un stil hedonist de viata generat inconstient de un sentiment oarecare, care se incapataneaza sa nu dispara." - Dr. Joe Dispenza

Va las sa studiati un text care surpinde esenta gasirii extraordinarului in lucrurile marunte: „Intr-o lume in care toti vrem sa fim speciali, deosebiti, darul cel mai de pret, putem sa invatam sa ne bucuram de viata obisnuita? Indraznim sa-i lasam pe copiii nostri sa fie obisnuiti? dupa cum zice Dr Shefali Tsabary… Indraznim sa-i lasam (sa ii invatam) sa fie altfel?„